Despre Consiliul Elevilor

 

În școala noastră, Consiliul Elevilor este o entitate educațională vie, implicată, inovativă, care a intrat într-o nouă etapă a existenței sale în urmă cu cinci ani, odată cu inițierea a două proiecte extrem de dragi nouă: Lecții de viață și Cartea de onoare.

Lecții de viață reprezintă un proiect inițiat în 2014 și desfășurat până în prezent, în spiritul valorilor fundamentale ale umanității pe care își propune să le cultive acest spațiu privilegiat care este și trebuie să rămână Școala.

Totodată, Lecțiile de viață sunt menite să rotunjească, să desăvârșească Viziunea și Misiunea școlii, să le ofere copiilor niște daruri neprețuite prin privilegiul de a întâlni, de a cunoaște personalități remarcabile, povești de viață spuse chiar de cei care le-au trăit, oameni uluitori prin tăria lor de caracter, prin performanțele lor, prin aspirațiile lor, prin determinarea pe care dovedit-o urmându-și calea, prin generozitatea pe care ne-au arătat-o, împărtășindu-ne din bogăția lor spirituală.

Astfel, prin Lecțiile de viață, elevii noștri învață ce înseamnă implicarea, patriotismul, respectul, demnitatea, altruismul, toleranța, libertatea, cunoașterea, spiritualitatea, frumosul, dragostea pentru natură, pentru literatură, pentru muzică, pentru tot ceea ce ne definește ca OAMENI.

Dintre întâlnirile frecvente ale Consiliului Elevilor, cele consacrate Lecțiilor de viață au fost memorabile și merită să vi le prezentăm:

- 7 noiembrie 2014Lecția de implicare – invitat: d-l Val Vâlcu, jurnalist, scriitor, profesor, formator de opinie, care ne-a vorbit despre impactul mass-media, despre imperativele, provocările și responsabilitățile profesiei sale în societatea contemporană.

- 14 decembrie 2014Lecția de patriotism – invitat: d-l Silviu Chivereanu, specialist în comunicare, un tânăr care a ales să rămână în țara sa, în ciuda impedimentelor și să contribuie la schimbarea în bine a lucrurilor, prin civism, prin voluntariat, prin entuziasm constructiv.

- 19 decembrie 2014 - Lecția de generozitateBalul de Crăciun„Cel de lângă tine...”, o acțiune cu un puternic impact umanitar, o sărbătoare a solidarității și a bucuriei de a dărui, în armonie cu spiritul Crăciunului.

- 14 ianuarie 2015Lecția de respect – invitată: d-na Uca Marinescu, exploratoare, membră a C.O.R., membră a Societății Române de Geografie, fostă sportivă de performanță, profesoară, o personalitate feminină puternică, plină de energie, care ne-a vorbit despre complexa și neobosita sa experiență de cunoaștere, despre călătoriile sale fabuloase în toate colțurile lumii, despre dragostea sa pentru oameni, pentru natură, pentru sport, pentru lectură.

- 27 februarie 2015Lecția de demnitate – invitați: d-na Doina Stănescu Sântimbreanu, poetă, profesoară, d-l dr. Vasile Sântimbreanu, văr al scriitorului, d-l Tănase Lamdes, pensionar, bunic al elevilor noștri și fost elev la profesorului Mircea Sântimbreanu, o întâlnire emoționantă cu oameni apropiați scriitorului, care ne-au dăruit din amintirile lor despre Mircea Sântimbreanu – Omul și Profesorul.

- 26 martie 2015Lecția de muzică – invitați: d-na Cristina Comăndașu, redactor șef și d-l Lucian Zaharia, reporter, Radio România Muzical, care ne-au vorbit despre proiectul - concurs „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat pentru a cultiva în rândul celor tineri dragostea și respectul pentru marea muzică a lumii, menționând că printre câștigătorii concursului s-au aflat și elevii noștri.

- 9 mai 2015Lecția de literatură – invitați: d-l Florin Iaru, scriitor, d-l Dan Mircea Cipariu, scriitor, d-na Doina Teodorescu Arghezi, d-na Oana Oros, muzeograf al M.N.L.R., o lecție ținută într-un spațiu fermecător – Casa Memorială „Tudor Arghezi”- în decorul plin de poveste și de povești al Mărțișorului, cu oameni pe care harul literaturii i-a adus împreună.

- 29 octombrie 2015Lecția de mâine – invitați: d-l Alexandru Mironov, jurnalist, scriitor, profesor și d-l Alexandru Safta, cercetător, redactor-șef al revistei Știință și tehnică. Domnul Alexandru Mironov, spirit vizionar, ne-a vorbit despre modul în care oamenii de știință proiectează lumea viitorului în corelație cu resursele planetare, despre consecințele exploatării nesăbuite a acestor resurse de către societatea de consum, despre nevoia milenară a umanității de a cunoaște, de a sonda noi teritorii.

20 aprilie 2016Lecția de vocație – invitat: d-l Marius Florea Vizante, actor, om de divertisment, o conștiință civică activă, le-a împărtășit celor prezenți, cu bucurie, cu farmecul și cu umorul care l-au făcut celebru, frânturi din cariera sa, viziunea sa despre condiția actorului, a omului care alege să fie un spirit liber, sfidând rațiuni materiale, prejudecăți, în numele vocației.

-   1 noiembrie 2016Lecția de dăruire – invitată: d-na Alice Năstase Buciuța, scriitoare, jurnalistă, redactor-șef al revistei Tango, o prezență feminină grațioasă, fermecătoare și caldă, care ne-a vorbit despre condiția de jurnalist, de scriitor, de mamă, despre sufletul pe care îl pune în tot ceea ce face, despre emoție, despre modestie și despre frumusețea pe care doar educația o poate da vieții.

-   25 mai 2017Lecția de succes – invitați: Alexandra Frăsie, absolventă a Colegiului „Mihai Viteazu” și a Facultății de Relații Economice Internaționale, Cătălina Onel, absolventă a Colegiului Național „Sf. Sava” și a Facultății de Medicină,  Alexandra Cazacu, absolventă a Liceului de Artă „Nicolae Tonitza” și a Facultății de Arhitectură, Andreea Stancu, absolventă a Liceului „Ion Barbu” și a Facultății de Geografie, Bianca Tilincă, elevă a Colegiului Național „Gheoghe Lazăr”, acum studentă la Arhitectură, Denisa Mitroi, elevă la Colegiul Național „ Spiru Haret”, acum studentă la Facultatea de Drept, Valeriu Stoica, absolvent al Liceului „Eugen Lovinescu”, acum student la Medicină Dentară, Andrei Minea, absolvent al Colegiului Național „Sf. Sava”, student la Facultatea de Medicină,  Bianca Bojin, elevă la Colegiul Național „Ion Neculce”, foști elevi ai școlii care le-au împărtășit colegilor de acum din amintirile legate de anii petrecuți în școală și momente din experiența lor ulterioară, subliniind fără excepție ideea că educația primită aici rămâne esențială în devenirea lor. A fost  o întâlnire memorabilă, sinceră, încărcată de emoție autentică.

1 noiembrie 2017Lecția de talent – invitat: d-l Marius Manole, actor, o personalitate copleșitoare a teatrului și a culturii române contemporane, fascinant prin onestitate, prin talent, prin lumina și bucuria pe care le emană și care ne-a prilejuit o întâlnire – revelație care ne-a marcat pe toți cei aflați în preajma sa.

-  1 februarie 2018 - Lecția de onoare – invitați: d-l col. Constantin Spânu, d-na lt. Roxana Davidovits, MapN. Domnul Constantin Spânu, ofițer de carieră, participant la numeroase acțiuni din teatrele de operație ale NATO, a prezentat un film documentar emoționant avându-l ca protagonist pe eroul Laurențiu Șerban, un model de tărie, de demnitate, patriotism și ne-a impresionat cu propria poveste de viață, spusă cu onestitatea omului care își împlinește cu onoare menirea.

 28 martie 2019 – Lecția de bun-gust – invitat: d-l Marius Tudosiei, jurnalist, realizator al emisiunii „Sănătatea în bucate”, de la Digi Tv, antreprenor în domeniul gastronomic, blogger, care ne-a oferit o fascinantă călătorie olfactivă, gustativă și vizuală, alături de mirodeniile lumii. A fost o lecție de bun-gust, dar și de gust bun, cu sfaturi, cu sugestii, cu amintiri despre gusturile copilăriei, despre tradiții culinare, lecție predată de un minunat orator, cu prietenie, căldură și umor.

Cartea de onoare intitulată Gânduri despre școala mea este un alt proiect drag nouă, inițiat în 2014, pentru a aduna mărturii, mărturisiri, amintiri, impresii despre școala noastră, indiferent de cum s-a numit ea de-a lungul timpului.

Ne-am propus să scriem în paginile ei, o istorie vie, intimă, autentică, plină de emoție a școlii, împreună cu oaspeții noștri, cu cei care au fost dascăli, cu cei care au fost elevi, ale căror gânduri prețioase să fie astfel duse mai departe, în timp.

 

Prof. dr. Alina Karina Nițu, coordonator al Consiliului Elevilor

Biroul Executiv al Consiliului Elevilor

An școlar 2018 - 2019

 

Consiliul Elevilor a fost constituit și funcționează în școala noastră, în temeiul prevederilor stipulate în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice nr. 5079 din 19.09.2016, modificat și completat prin OMEN nr.3027/8.01.2018, cu Statutul Elevului, art. 41 – 44, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice nr. 4742 din 10.08.2016, în temeiul art. 21 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 86 alin. (1) și (2) și art. 94 alin. (2) lit. g) și s) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 10.01.2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Regulamentul de organizare și de funcționare al Școlii Gimnaziale „Mircea Sântimbreanu”, partea a VII-a, cap. 3, dezbătut și aprobat și în cadrul Consiliului Elevilor.

În școala noastră, acest for de reprezentare a elevilor, este compus din reprezentanții celor 19 clase gimnaziale, aleși de fiecare colectiv la începutul anului școlar, reprezentanți din rândul cărora au fost desemnați, prin vot, în prima întâlnire a Consiliului, membrii Biroului Executiv.

Având în vedere numărul mare de elevi și de clase, pentru a ne desfășura activitatea în condiții optime, am ales câte un vicepreședinte care să coordoneze activitatea fiecărui nivel, după cum urmează:

 

Președinte        –  Andrei Cimpoieru, clasa a VII-a A

Vicepreședinți – Andrei Alexe, clasa a V-a B

                                  Alin Teodor Boariu, clasa a VI-a B

                                  Maria Petrache, clasa a VII-a C

                                  Mihai Pascu, clasa a VIII-a A

Secretar             – Andreea Matei, clasa a VII-a D