ERASMUS+
LES FABLES, MIROIR DE LA VIE
Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu”, pentru o dimensiune europeană a educației
Ne dorim pentru copiii noștri tot ce e mai bun și știm că educația le poate da șansa de a deschide porți, de a atinge culmi, de a împlini visuri… Suntem educatori, iar instituția pe care o slujim are o Viziune, dar și o Misiune, în spiritul cărora ne îndeplinim vocația zi de zi, căutând mereu să le lărgim elevilor noștri orizontul de cunoaștere.
Astfel, Școala Gimnazială „ Mircea Sântimbreanu”, din sectorul 5 al Capitalei va face parte din generosul program finanțat de Uniunea Europeană, Erasmus+, pentru proiectul „Les fables, miroir de la vie”, desfășurat în perioada septembrie 2019 – iunie 2021.
Elevii noștri vor învăța totul despre fabulă, își vor desăvârși cunoștințele de limbă franceză, vor călători, se vor juca, vor trăi, se vor bucura și vor lega prietenii cu elevi din țările partenere: Grecia, Franța, Spania, Germania și Olanda.
Considerăm că participarea la acest proiect reprezintă o oportunitate, pentru că ne oferă privilegiul de a da o dimensiune europeană educației pe care o oferim elevilor noștri și de a-i ajuta să deschidă porți, să atingă culmi, să împlinească visuri…

Echipa de proiect și elevii implicați


Mobilități în cadrul Proiectului Erasmus

Jurnale de călătorie

Grecia – Kalamata
09, 10, 11 decembrie 2019
12, 13, 14 decembrie 2019
Fables le miroir de la vie, mobilitate Grecia – link Site
Spania – Tarragona
19, 20, 21, 22 Aprilie 2021
Mobilitate Virtuală


Activități
Fables le miroir de la vie, mobilitate Spania – Link Site
Videoconferințele Noastre








Rezultatele Elevilor Noștri
Program
Expresii cu Animale
Fabule
LA CIGALE ET LA FOURMI (Pierre PERRET)








Germania – Freiburg
Mobilitate Virtuală
13 – 15 decembrie 2021
Fables le miroir de la vie, mobilitate Germania
Program

Citește cartea „O zi în Fribourg”, pregătită de elevii de la Wentzinger
Activități – Fișe de lucru

Où trouvez – vous ces animaux à Fribourg?
L’histoire des vitraux
Jeu et Quizz
Videoconferintele Noastre
Rezultatele elevilor noștri





Program
Activități
Diaporama école







Fișe de lucru
Dramatisations réalisées par nos élèves
Rezultatele elevilor noștri

